Diabetul zaharat reprezintă o boalã cronicã de metabolism, transmisã genetic sau câştigată în cursul vieţii caracterizatã din punct de vedere biochimic prin tulburãri ale metabolismului glucidic (creşterea nivelului glucozei în sânge şi urină) dar care pe parcursul evoluţiei poate interesa toate celelalte linii metabolice ale organismului
Boala se datoreazã în esenţã unei deficienţe absolute sau relative de insulinã în organism, poate sã prezinte sau nu simptome clinice (scădere ponderală, oboseală, poliurie, polidipsie), manifestãrile esenţiale fiind de ordin biochimic şi determinã numeroase complicaţii(acute şi cronice). Tratamentulbolii este în primul rând dietetic, la acesta putându-se adãuga, în funcţie de tipul de diabet, terapia insulinicã, medicamentele hipoglicemiante orale şi exerciţiul fizic. Din punct de vedere cauzal, al vârstei de apariţie şi clinico – terapeutic se descriu douã forme fundamentale: diabetul zaharat tip 1 (insulino – dependent) şi diabetul zaharat tip 2 (insulino – independent);
Diabetul zaharat tip 1 apare predominant la copii şi tineri, are drept cauză lipsa de insulinã datoratã distrugerii celulelor secretoare de insulină printr-un proces autoimun şi are manifestãri clinice dramatice. Remediul este injectarea insulinei subcutanat. Odată tulburarea apărută nu există nici o cale de vindecare a celulelor afectate, de unde necesitatea dietei şi terapiei permanente cu insulină în timpul vieţii diabeticului. Deşi s-a încercat transplantarea unui pancreas sănătos sau a celulelor producătoare de insulină din pancreas, toate acestea rămân în stadiul experimental.
Diabetul zaharat tip 2 apare dupã 40 de ani, de obicei la obezi, se datoreazã rezistenţei periferice la insulinã cu suprasolicitarea apoi cu epuizarea funcţionalã a celulelor pancreatice, are o evoluţie clinicã insidioasã dar predispune la complicaţii cronice şi nu necesitã tratament cu insulinã ci dietã şi tablete. Tipul 2 de diabet este considerat adesea mai blând faţă de tipul 1. Aceasta îşi găseşte explicaţia în faptul că simptomele sunt mai puţin pronunţate, nivelul crescut al glicemiei neproducând manifestări imediate. Cu toate acestea este necesar să se înţeleagă că diabetul zaharat de tip 2 necesită o atenţie crescută chiar dacă simptomele sunt mai puţin zgomotoase, datorită efectelor sale pe termen lung, reprezentate de complicaţiile cronice. După o evoluţie de mai mulţi ani a bolii, mai repede la cei cu diabet dezechilibrat, apar complicaţiile tardive, reprezentate de afecţiuni cardiovasculare, neurologice, boli ale ochiului, rinichiului, boli ale pielii, articulaţiilor, cu alterarea importantă a calităţii vieţii pacientului.
Pentru diagnosticul diabetului ca şi pentru monitorizarea evoluţiei sale sub tratament, pacientul şi medicul trebuie să cunoască exact nivelul glucozei din sânge. Determinarea glicemiei pe nemâncate şi la 2 ore după masă reprezintă un test facil şi important deoarece permite ajustarea terapiei la necesităţi. Laboratoarele specializate pot determina hemoglobina glicozilată – un test care dă relaţii asupra valorilor glicemiei din ultimile 6 săpt, arătând cât de bine a fost echilibrat diabeticul sub dietă sau/şi tratament în această perioadă. Tratamentul în diabetul zaharat urmăreşte menţinerea valorilor glicemiei în limite acceptabile în vederea prevenirii apariţiei complicaţiilor bolii şi creşterii speranţei de viaţă a diabeticului. Principalele mijloace de tratament sunt: regimul alimentar, efortul fizic, tratamentul cu insulină şi medicaţia antidiabetică orală.
Dieta reprezintă elementul terapeutic constant în diabetul zaharat, la unii pacienţi fiind chiar singura terapie. Dieta pacientului diabetic trebuie să se apropie cât mai mult de recomandările nutriţionale pentru persoane nediabetice şi trebuie individualizată în funcţie de: vârstă, sex, activitate fizică, preferinţe alimentare, disponibilităţi financiare, caracteristici biologice ale diabetului (prezenţa obezităţii, dislipidemiei, HTA, afectării renale). Ţinând seama de aceşti factori, medicul trebuie să stabilească un regim cântărit în cadrul căruia să stabilească frecvenţa şi orele de masă, cantitatea de alimente la fiecare masă şi tipul alimentelor ce pot fi consumate ca şi a celor ce trebuie evitate sau sunt interzise. La pacienţii supraponderali, scăderea în greutate poate reprezenta un mijloc important de normalizare a nivelului glicemiei
Indiferent de tipul de diabet,exerciţiul fizic creşte sensibilitatea la insulină şi astfel tinde să scadă glicemia. Tabletele se folosesc în terapia diabetului de tip 2, fiind eficiente atât timp cât pancreasul poate produce suficientă insulină. Există însă perioade – cum ar fi bolile acute – când tratamentul cu antidiabetice orale trebuie să fie temporar înlocuit cu tratament cu insulină. În plus, la un număr considerabil de diabetici de tip 2 tabletele devin gradat, în timp, fără efect şi insulina devine principalul tratament eficace. Insulina – tratamentul de substituţie al diabetului zaharat de tip 1 – poate fi administrată doar sub formă de injecţii deoarece administrarea pe cale bucală este urmată de distrugerea sa în stomac. Există mai multe tipuri de preparate insulinice, medicul recomandând cel mai eficient tratament şi numărul de injecţii necesar fiecărui diabetic. În concluzie, putem spune că diabetul zaharat reprezintă o afecţiune redutabilă prin implicaţiile sale pe termen lung dar că supravegherea corectă şi tratamentul eficient duc la creşterea speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii la pacienţii afectaţi.
