Noutati medicale pentru bolnavii de hepatita

Lista de medicamente compensate care ar trebui să intre în vigoare cel târziu în luna noiembrie va cuprinde și medicamente pentru românii care suferă de hepatită. Prin negocieri directe cu producătorii, prețurile ar putea să scadă substanțial, însă vor exista și restricții.

 

Mii de bolnavi de hepatită din toată țara așteaptă să aibă acces la pastile de ultimă generație, datorită cărora ar avea șanse mai mari la viață. O idee nouă care va fi introdusă din acest an vizează negocierile directe cu producătorii de medicamente, pentru a se obține prețuri mai bune. Șeful Comisiei de Hepatologie din Ministerul Sănătații, prof. dr. Mihai Voiculescu, detaliază categoriile de bolnavi care sunt prioritare la primirea terapiilor de ultimă generație.

Prețuri mai mici prin garanții guvernamentale

„Întreaga lume medicală e preocupată de găsirea unor soluții economice pentru tratamentul virusului hepatitic C, nu doar România. Aș vrea să precizez că prețul acestor noi molecule nu e încă definitiv stabilit. Producătorul a adoptat o atitudine flexibilă și a stabilit prețul diferit de la țară la țară, în funcție de contractele pe care le-au semnat cu guvernele diferitelor țări, contracte care prevăd garanții guvernamentale pentru un număr semnificativ de pacienți tratați. S-a ajuns astfel încât costurile să fie reduse cu 80-90 la sută, în cazul în care numărul de bolnavi atinge un nivel semnificativ, iar guvernul garantează achiziționarea”, afirmă prof. dr. Mihai Voiculescu.

Transplantații și bolnavii cu ciroză avansată sunt prioritari

Sunt însă categorii de bolnavi care ar trebui urgent tratați. „Este vorba despre cei cu transplant hepatic sau renal, în pericol de a-și pierde grefa, și pacienți cu stadii avansate de ciroză, aflați pe lista de așteptare în vederea transplantului, pentru care nicio terapie nu este scumpă atâta vreme cât costul transplantului depășește 60.000-100.000 de euro în primul an”, afirmă medicul. Până când va fi gata noua listă de medicamente, acești bolnavi ar putea fi tratați din donațiile făcute de firmele de medicamente. Pentru pacienții care nu au mai făcut tratament sau care au făcut recăderi, lucrurile nu sunt stabilite încă. „Pentru aceștia, Comisia va trebui să decidă între a face o listă de așteptare pe mai mulți ani pentru noile și viitoarele molecule sau de a-i trata, cu o probabilitate de răspuns de 80 la sută, cu triterapia în care rămân interferonul și ribavitrina, iar cea dea treia moleculă introdusă să fie boceprevir sau telaprevir”, a mai explicat medicul.

Testări gratuite pentru markeri hepatici

Reprezentații pacienților nu vor să audă însă de liste de așteptare. „Zilnic ne sună oameni disperați care ne întreabă când vor primi medicamentele. Nu mai dorim liste de așteptare, nu am face decât să ne întorcem de unde am plecat. Tripla terapie e disponibilă în UE din 2011 și ar fi trebuit să ajungă și la noi”, spune Marilena Dedu, președinte al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice. Pe lângă tratament, e importantă și diagnosticarea, iar din acest an, aceasta este mai simplă. „Markerii hepatici pot fi făcuți de la 1 iunie doar cu trimitere de la medicul de familie”, mai precizează Marilena Dadu.

Acest articol a fost publicat si pe www.doctorulzilei.ro.

Telefon

021 210 84 55
021 210 84 42
021 210 17 29
075 608 80 23

Fax

021 210 84 64


Orar

Luni – Vineri: 08:00 – 21:00
Sâmbătă: 08:00 – 12:30




Loading Quotes...