Călugărițe și bătrâni internați în azilul Mănăstirii Pasărea, tratați gratuit

Bătrânii cazați la azilul de la Mănăstirea Pasărea, dar și călugărițele care îi îngrijesc, primesc din acest an tratamente și analize medicale gratuite din partea Clinicii Medicale ExMedica din București.

 

 

„Luăm sub aripa noastră acest cămin și mănăstirea în privința serviciilor medicale. Sunt oameni care au nevoie de multe tratamente, dar care nu își permit să le facă”, ne-a declarat managerul clinicii, Mirela Sâmpetru.

 

 

Ieri, un grup de călugărițe, dar și bucătăreasa mănăstirii, au beneficiat de tratamentul cu un dispozitiv performant, numit Soleve, care există doar în clinica ExMedica, ce tratează durerile de spate.

70 de pacienți, tratați cu Soleve

„Am dureri în zona lombară, iar astăzi urmează să fac prima ședință”, ne-a povestit o călugăriță în vârstă de 38 de ani, care a ales calea monahiei de la 20 de ani.

De tratamentul cu aparatul Soleve au beneficiat până acum 70 de pacienți, în două luni de când acesta funcționează. „Rezultatele sunt foarte bune. Am tratat mai ales contracturi care au apărut de la poziții vicioase sau de la eforturi extreme, la cei care joacă tenis, baschet, fac fitness”, ne-a explicat medicul primar neurolog Cristina Gorgan, care coordonează tratamentele. Medicul spune că un consult prealabil e obiligatoriu. „Am avut câteva situații în care era nevoie de intervenție chirurgicală, însă pacienții se temeau să o facă”, ne-a mai povestit medicul.

Telefon

021 210 84 55
021 210 17 29
075 608 80 24
075 608 80 23






Orar

Luni – Vineri: 08:30 – 20:30
Sâmbătă: 08:00 – 12:30




Loading Quotes...

Sună pentru programare