Atacul de panică și agorafobia

Ce este atacul de panică și agorafobia?

Aproape toată lumea trece din când în când prin momente de îngrijorare. Însă, în atacul de panică, persoana resimte niveluri atât de ridicate de îngrijorare/teamă/anxietate, încât poate simți că imediat ar putea avea atac de cord, că va înnebuni sau își va pierde controlul. Într-un atac de panică puteți resimți simptome fizice cum ar fi: probleme de respirație, furnicături, țiuit în urechi, tremor ,  senzația de sufocare, dureri de piept, transpirație sau palpitații. Ar trebui să vă faceți un consult medical ca să eliminați orice cauză medicală posibilă a acestor simptome, cum ar fi hipertiroidism, dependența de cofeină, prolaps al valvei mitrale etc. Un atac de panică poate declanșa simptome specifice bolilor menționate anterior. În cazul în care persoana experimentează atacuri de panică recurente, neașteptate, se teme să nu aibă noi atacuri sau se teme de semnificația acestora și, ca urmare, își modifică semnificativ comportamentul. În asemenea cazuri, se poate da diagnosticul de „atac de panică”.

Mulți pacienți diagnosticați cu atac de panică experimentează și „agorafobie”. Agorafobia este reprezentată de teama resimțită în locurile și în situațiile în care pacientul ar putea avea un atac de panică sau de unde ar putea scăpa dificil. De exemplu, persoanele cu agorafobie evită să ramână singuri în afara casei, să se duca la cumpărături, să călătoreasca cu trenul sau cu avionul, să traverseze poduri, înălțimile, să traverseze tuneluri, să traverseze spații deschise (câmpuri) sau să folosească liftul. Mulți pacienți au atacuri de panică și în somn. Acest lucru se poate datora scăderii semnificative a ratei pulsului din timpul somnului, ceea ce determină o reacție de compensare prin creșterea ratei pulsului, ceea ce poate duce la trezirea bruscă din somn.

Mulți pacienți cu agorafobie devin anxioși la lumina zilei; alții, în momentele în care apune soarele și scade intensitatea luminii. Temperatura are un rol important în atacul de panică – numărul persoanelor cu atac de panică și agorafobie crește exponențial în timpul verii, mai ales din cauza creșterii pulsului, a amețelilor și a deshidratării, precum și datorită creșterii posibilităților de a petrece timpul în afara casei (unde, de fapt, persoana se percepe ca fiind mult mai vulnerabilă). Persoana se teme că în asemenea situații ar putea avea atacuri de panică.

Care sunt cauzele atacului de panică și ale agorafobiei?

Potrivit anumitor teorii, multe situații care pot declanșa atacuri de panică au fost periculoase la începuturile evoluției umane. De exemplu, blocarea individului într-un tunel putea duce la sufocare sau la leșin; înălțimile pot fi periculoase; în spații deschise, persoana este mai expusă atacului animalelor de pradă (lei sau lupi); spațiile publice îi puteau expune pe strămoșii noștri la contacte cu străini periculoși. Multe dintre fricile specifice atacului de panică și agorafobiei sunt reminiscențe ale unor frici instinctive și adaptative timpurii. Însă, în zilele noastre, aceste situații nu mai sunt periculoase.

O serie de cercetări au demonstrat existența unei legături genetice între atacul de panică și agorafobie, deși niciuna dintre acestea nu sunt moștenite în totalitate. În decursul unui an, 30 – 40% din populația generală va experimenta un atac de panică. Cu toate acestea, majoritatea acestor persoane nu vor interpreta atacul lor de panică ca fiind un pericol catastrofal. Prin această interpretare, ei nu vor ajunge să dezvolte tulburarea de atac de panică sau agorafobie.

Inițial , atacul de panică este activat de situații stresante , cum ar fi ieșirea din casă , conflicte maritale/conjugale, intervenții chirurgicale , responsabilități noi sau diverse boli. Aceste senzații de activare fiziologică (dificultăți de respirare, transpirație , palpitații , amețeli etc.) pot fi interpretate greșit ca fiind semnele unui pericol catastrofal – de exemplu, persoana poate să se concentreze asupra creșterii frecvenței ritmului cardiac și să ajungă la concluzia că va avea pe loc un atac de cord. Ca urmare , persoana poate deveni „hipervigilentă” (adică să se concentreze excesiv asupra reacțiilor fizice), ceea ce poate duce la creșterea activării (senzații fizice și îngrijorare accentuată). Acest nivel ridicat de activare poate declanșa noi interpretări catastrofice eronate, ceea ce numim „alarme false”, deoarece semnalează un pericol iminent în situații care nu sunt de fapt periculoase. Un atac de panică complet poate fi cauzat de asemenea niveluri ridicate de activare și interpretări eronate. În consecință, persoana dezvoltă „anxietate de anticipare” (teama că atacul de panică se va repeta) și începe să evite situațiile care pot induce asemenea anxietăți – mai ales dacă ieșirea din asemenea situații este dificilă sau jenantă sau ajutorul nu este la îndemână. De fapt, în momentul în care persoana gestionează anxietatea preponderent prin evitare sau evadare , ea a dezvoltat deja agorafobia.

Persoana cu agorafobie care nu evită toate situațiile anxiogene își găsește o „persoană de siguranță” – adică o persoană care să o însoțească în aceste situații temute, pentru a o ajuta să evadeze în cazul în care anxietatea devine prea puternică.  Deși este posibil ca , datorită „persoanei de siguranță ” , evitării sau altor „comportamente de siguranță”, persoana să nu mai fi experimentat atacuri de panică de mai multe luni, ea poate trăi cu teama că va avea asemenea atacuri în viitor. Mediul de funcționare a unui asemenea pacient se îngustează datorită fricii și comportamentelor sale evitative. Parțial, datorită acestor limitări de funcționare și lipsei sentimentului de control al inabilității de a gestiona situația, multe persoane cu atac de panică și agorafobie dezvoltă și depresie. Multe dintre aceste persoane devin atât de anxioase și depresive încât recurg la consumul de alcool sau auto-administrarea de Valiu sau Xanax.

Miturile cele mai frecvente despre atacul de panică și agorafobie

În mod eronat, unele persoane cred că tulburarea de panică este rezultatul unor probleme psihice foarte profunde. Desigur, oricine, cu sau fără atacuri de panică, poate avea probleme psihice serioase , dar tulburarea de panică și agorafobia nu sunt neapărat legate de probleme psihice profunde. Puteți fi depresiv, să aveți diverse tipuri de dependențe , să vă auto-criticați pentru faptul ca aveți atacuri de panică , însă panica în sine poate fi tratată eficient fără terapie de durată lungă , care să exploreze experiențele din copilărie ale pacientului. Multe persoane cu atac de panică sau agorafobie au deseori convingeri nerealiste despre anxietate, de exemplu „Toate fricile sunt dăunătoare” și „Trebuie să scap imediat de fricile mele”. Alții își interpretează eronat anxietatea ca fiind semnul unei boli severe. Alte persoane cred că , de vreme ce au atac de panică și agorafobie de mai mulți ani – iar terapia tradițională nu s-a dovedit utilă în cazul lor – , situația lor nu se va îmbunătăți niciodată. Terapia cognitiv-comportamentală, cu sau fără tratament medicamentos, s-a dovedit a fi eficientă în intervenția atacului de panică și a agorafobiei.

Eficiența terapiei cognitiv-comportamentale în atacul de panică și agorafobie

Din fericire, există mai multe studii care investighează efectele terapiei cognitiv-comportamentale în cazul atacului de panică și al agorafobiei. Aceste studii au fost derulate la Universitățile Oxford (Marea Britanie), Universitatea din Pennsylvania, Universitatea de Stat din New York (Albany), precum și alte universități și facultăți de medicină. În cadrul unor intervenții de 20-25 de sedinte, rata eficienței intervențiilor variază între 85-90%. Chiar și după terminarea intervenției, majoritatea pacienților evaluați la 1 an dupa finalizarea intervenției au menținut efectul acesteia.

Tratamentul medicamentos în cazul atacului de panică și al agorafobiei

O serie de medicamente s-au dovedit a fi utile în tratamentul atacului de panică și al agorafobiei. Printre acestea se numără antidepresivele (de exemplu, Tofranil, Prozac, Zoloft, inhibitori ai oxidazei monoaminice); Xanax și alte medicamente pentru anxietate; beta-blocanții. Aceste medicamente pot facilita reducerea nivelului de activare. Însă, după întreruperea tratamentului medicamentos, pacientul poate experiementa din nou simptomele atacului de panică. În consecință , este recomandată , în tratamentul atacului de panică și al agorafobiei, combinarea tratamentului medicamentos cu intervenția cognitiv-comportamentală.

Etapele principale ale intervenției cognitiv-comportamentale

Intervenția cognitiv-comportamentală a atacului de panică și a agorafobiei se concepe în jurul unor scopuri specifice: în primul rând, pacientul este ajutat să înțeleagă natura anxietății , a panicii și a agorafobiei; al doilea scop major constă în identificarea situațiilor pe care pacientul le evită sau de care îi este teamă; în al treilea rând, evaluarea naturii, a severității și a frecvenței simptomelor specifice și identificarea situațiilor specifice care declanșează atacurile de panică; al patrulea scop major constă în identificarea altor probleme/tulburări coexistente, de exemplu, depresie, alte tulburări de anxietate, abuz de substanțe, alimentația excesivă , singurătatea, problemele maritale/de cuplu.

Intervenția de care veți putea beneficia include unele dintre următoarele tehnici de intervenție sau pe toate: relaxarea musculară; trainigul de relaxare prin respirație și trainingul de control al respirației (mai ales în cazul în care vă hiperventilați); expunerea treptată la situațiile care declanșează atacurile de panică; ameliorarea reacțiilor la stres; identificarea modului în care vă interpretați simptomele fizice la stres; trainingul în elementele de bază ale terapiei cognitive (adică să întelegeți că modul în care gândiți poate determina și modul în care resimțiți teama și să însușiți modalitatea prin care să vă simțiti mai bine prin examinarea stilului în care gândiți și al convingerilor pe care le aveți); trainingul asertiv (în caz de nevoie); și trainingul pentru dezvoltarea abilității de a recunoaște și reduce simptomele atacului de panică în momentul în care acestea apar. În plus, se pot discuta și rezolva în cadrul intervenției și alte probleme pe care le puteți avea (de exemplu, depresia).

Ce trebuie să faceți dumneavoastră ca pacient

Terapia cognitiv-comportamentală nu este o experiență pasivă pentru pacient. Pentru succesul acestui tip de intervenție este nevoie de implicarea dumneavoastră activă. În consecință, trebuie să veniți săptămânal la ședințe (în unele cazuri chiar mai des), să completați fișe/ chestionare prin care se evaluează problemele dumneavoastră și să vă faceți temele de casă pe care vi le dă terapeutul. Așa cum am menționat mai înainte, majoritatea pacienților care participa la astfel de intervenții resimt îmbunătățiri în funcționare (din punctul de vedere al atacului de panică și al agorafobiei), unele persoane resimțindu-le destul de repede. Chiar și în cazul în care resimțiți rapid aceste îmbunătățiri, trebuie să urmați toate ședințele din pachetul de intervenție. Terminarea intervenției înaintea timpului prevăzut de terapeut crește șansa recăderii.

Intervenția este concepută pentru 12 ședințe. Primele ședințe sunt alocate evaluării și explicării modului în care se derulează și funcționează intervenția. Ultimele ședințe constau în mare măsura în re-evaluări, programate de două ori pe săptămâna, respectiv de două ori pe lună.

Pachetul de intervenție pe care vi-l propunem este combinația unor tehnici excelente dezvoltate la Universitățile Oxford, Pennsylvania și New York (Albany). În abordarea noastră , intervenția este o modalitate prin care puteți învăța cum să vă ajutați. Din acest motiv, efectuarea temelor de casă capătă o importanță deosebită.

Telefon

021 210 84 55
021 210 17 29
075 608 80 24
075 608 80 23






Orar

Luni – Vineri: 08:30 – 20:30
Sâmbătă: 08:00 – 12:30




Loading Quotes...

Sună pentru programare